Monografie

Se pare că toate satele vechi din această zonă, ale căror nume sunt derivate de la antroponime, în exclusivitate, cu ajutorul sufixului „-eni”, forma românească a vechiului slav „-ĕninǔ”, datează din prima jumătate a sec. al XV-lea, cel puţin. În sprijinul acestei aserţiuni pot fi invocate documentele care ilustrează împrejurările întemeierii satelor Adăşeni şi Ichimeni, din vecinătăţi imediate.

Documentele nu ne ajută însă pentru a discuta despre începuturile fiinţării satului Avrămeni.

Satul Avrămeni apare menţionat în documente relativ târziu dar este ştiut faptul că întemeierea oricărei aşezări este anterioară, uneori cu perioade foarte mari de timp, documentelor care îi atestă numele în împrejurări diferite.

Astfel, la 20 aprilie 1555, printr-un zapis dat de Alexandru Lăpuşneanu voievod se întăreşte mănăstirii Humor dania logofătului Toader Bubuiog mai multe sate „… şi jumătate de sat Avrămeni, pe pârâul Vâlhovăţ…”[1].

Celelalte sate menţionate în acest document erau întărite mănăstirii Humor la 30 noiembrie 1539[2], act în care nu apare, însă, nici o menţiune despre satul Avrămeni. Cu siguranţă satul Avrămeni a fost, cel puţin o parte a sa, în stăpânirea marelui logofăt Toader Bubuiog de la care a ajuns în stăpânirea mănăstirii Humor ca toate moşiile şi daniile pe care le primise de la cei trei voievozi, pe care îi slujise cu dreaptă şi credincioasă slujbă, Bogdan vv., Ştefan vv. şi Petru (Rareş) vv., aşa cum rezultă din conţinutul documentului din 12 aprilie 1558, când acelaşi Alexandru Lăpuşneanu vv. întăreşte lui Anton gomenic (fost vătaf de arie) „… jumătate sat Avrămeni, ce-i la Vălhovăţ sub Dreslive, care acea jumătate de sat fost-au de cumpărătură dumisale Toader logofătului de la Petru vv. şi uricul… încă l-am rupt domnia mea…”[3]. Este posibil ca Toader Bubuiog să fi primit şi uric pentru o parte din Avrămeni în perioada martie-aprilie 1528, când a primit în stăpânire mai multe danii din partea lui Petru (Rareş) voievod.

Folosind menţiunea „… sub Dreslive…”, sat ce poate fi localizat pe actualul Deal Avrămeni, şi care apare în documente începând cu 14 august 1432[4], se poate afirma că din aceeaşi perioadă datează şi satul Avrămeni.

Iniţial satul a avut caracter răzeşesc, o parte a moşiei a ajuns în stă­pânire domnească şi Petru Rareş o vinde lui Toader Bubuiog iar acesta din urmă o trece în stăpânire mănăstirească, pentru ca Ale­xan­dru Lăpuşneanu să întărească această parte de sat lui Anton gomenic.

Urmaşii lui Anton gomenic primesc întărituri pentru cumpărătura tatălui lor la 3 ianuarie 1587, „… jumătatea de sus a satului Avrămeni”[5]. Ulterior această parte a moşiei a ajuns în stăpânirea familiei Racoviţă, care o întăreşte Episcopiei din Roman, de la care trece în stăpânirea mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi, situaţie în care se afla în 1772, când arendaş era jitnicerul Manolache (Grigoraş) iar slujitori ai bisericii erau pr. Ştefan şi pr. Grigorie[6].

Se pare că satul a fost strămutat de la locul care păstrează numele Siliştea.

Satul este menţionat în primele atestări „pe Volovăţ” iar în prezent se află la circa 5 km depărtare de acest pârâu.

La începutul secolului al XIX-lea moşia Avrămeni era în stăpânirea lui Andrei Milo, postelnic, de la care trece în stăpânirea fiului său Neculai Milo, logofăt, care reface biserica din bârne de lemn[7], probabil o biserică mai veche. Biserica este refăcută a doua oară de către săteni, când moşia era în stăpânirea fraţilor Iordache şi Alecu Isăcescu, stăpâni cu locuinţele la Ungureni, de unde s-a adus lemnul de la o biserică demolată ca şi donaţia de 30 galbeni a acestor fraţi. Catapeteasma era cea din biserica construită de N. Milo.

În faţa bisericii refăcute de săteni cu ajutorul fraţilor Isăcescu, s-a construit între anii 1935-1938 biserica nouă, cu ziduri din cărămidă iar biserica veche va fi transferată între anii 1945-1948 în satul Tudor Vladimirescu (Principele Mihai).

Preoţi slujitori: Gh. Ionescu, V.  Teodorescu, V. Ciorăscu, Gh. Puşcalău, Mihai Rotaru şi Titus Munteanu.

Şcoala din satul Avrămeni s-a înfiinţat la 12 octombrie 1865 cu primul învăţător Dumitru Manoleanu (Manolinu)[8] şi a funcţionat în casele săteanului Toader Livadaru apoi în casa cumpărată de la Ioan Faliboga, în care a funcţionat şi primăria. La 14 septembrie 1866 învă­ţă­torul Dumitru Manolinu (?) cerea transfer la şcoala Gorbăneşti din cauza condiţiilor improprii de la Şcoala Avrămeni[9].

Între anii 1910-1913 s-a construit primul local propriu pentru şcoală, cu ziduri din cărămidă, două săli de clasă şi locuinţa dirigintelui. Între anii 1955-1957 acestui local i se anexează încă două săli de clasă iar între anii 1960 - 1961 se construieşte un nou local de şcoală cu patru săli de clasă şi laboratoare pentru ca în toamna anului 1975 să înceapă construcţia unui local de şcoală etajat, cu opt săli de clasă şi laboratoarele şi anexele necesare.